Viata este o gara pentru trenul timpului.

Fiecare dintre noi isi arunca sufletul in arena aia unde leii adulmeca orice urma fara frica.Fiecare dintre noi duce o continua lupta a asteptarii si timpului.In timp ce tu,stai si astepti ceva,totul trece pe linga tine si la urma  cu sufletul facut pulbere si cu praful ce iti domoleste trupul iti dai seama privind cerul ca tu esti doar un nor gol fara ploaie,un gind ascuns care a stat sa astepte fara a izbucni si a obtine ceva in vetisoara sa. Va veni ziua aceea cind te vei trezi intr-o dimineata cu bruma rece si cu o ceata ametitoare,te vei afla intro gara pustie fara de nici o pereche de ochi linga tine si atunci vei sta si te vei intreba in sine "De ce ma simt atit de singur,de ce simt cum peretii sufletului meu ma parasesc..si se rod incetul cu incetul? Atunci o soapta de sus iti va sopti ca defapt trenul vietii a plecat demult,demult ai pierdut ceasul imbarcarii si demult ai pierdut clipa in care ai putut ride si a fi fericit...